Ela Crăciun este o fană împătimită a dulciurilor, în special a savarinelor, de care se bucură aproape în fiecare zi, însă cu toate acestea ea a slăbit peste 10 kilograme în ultimul an. Secretul ei constă într-o mentalitate sănătoasă, care i-a permis să renunțe la presiunea constantă a curelor de slăbit.
„Am slăbit în decurs de un an de zile, în momentul în care mi-am spus că nu mai vreau să țin nicio dietă, pentru că efectiv eram disperată de atâtea tentative nereușite. Mi-am propus să mănânc orice îmi doresc, în decursul a trei mese pe zi, nimic între mese, iar dacă voiam o prăjitură, luam doar jumătate sau un sfert din porție, însă niciun alt carbohidrat la masa respectivă. Încet și sigur am slăbit astfel 10 kilograme, însă după ce am realizat această schimbare, pielea s-a lăsat destul de mult în zona taliei și a coapselor”, a explicat Ela Crăciun.
Pentru a rezolva problema tonifierii, prezentatoarea tv a apelat la sora sa, dr. Ana Crăciun Douglas, cea responsabilă în totalitate de look-ul vedetei. De această dată, a avut acces la o procedură revoluționară, care a ajutat-o să capete aspectul ferm al pielii mult visat. Este vorba despre un aparat de stimulare multi micro alveolară, care pentru îndrăgita mămică a funcționat de minune.
„Nu aș vrea neapărat să mai slăbesc, cât să îmi remodelez puțin corpul. Este un dermo-masaj cu role, care te drenează și tonifică. Se numește Icoone și după doar 4 sedințe eu am avut deja minus 1,5 centimetri pe picior și 1 centimetru în talie una pot merge foarte încrezătoare la plajă. Deja la nivelul pielii se simte o senzație mult mai fină, iar atunci când vine vorba de slăbit eu sunt prima care își dorește să încerce tot ce e mai nou în domeniu”, a mai precizat Ela Crăciun.
Celebra mămică și-a propus să fie într-o formă de invidiat în vacanța planificată de sărbători, atunci când nu va rata ocazia să încerce zecile sale costume de plajă. De această dată, Ela Crăciun și familia sa vor petrece Paștele departe de casă, într-o destinație caldă și însorită, în acord cu preferințele întregii familii.
Dintotdeauna Ela Crăciun a fost ambasadoarea mămicilor care investesc în propriul aspect și înțeleg importanța timpului acordat propriei persoane, așa că și de această dată îndemnul ei către femei este acela de a se prețui cât mai mult înainte de a se dedica în totalitate copiilor și familiei.
„Doar când suntem capabile să ne oferim singure prețuirea de care avem nevoie, putem oferi celorlalți din iubirea noastră necondiționată, care începe înainte de toate cu iubirea de sine. Spuneți DA salonului de înfrumusețare, spuneți DA sălii de fitness, masajului, oricărui obicei de răsfăț care vă redă încrederea în propriile forțe”, a concluzionat Ela Crăciun.
În prezent, Ela Crăciun pregătește o nouă lansare de carte destinată de această dată adolescenților și părinților de adolescenți, care va cuprinde sfaturi practice de gestionare a celor mai delicate situații.